wonderworld

In ultima luna, buf!, au venit peste mine tot felul de transformari.
- o gramada de bluzite mi-au ramas mici. Cred ca am se i le dau lui Bacardi.
- imi creste ultimul dinte. Iar dupa asta promit sa nu ma mai trezesc in toiul noptii niciodata.
- am invatat sa ma joc singur si nu o mai urmaresc pe mama peste tot. Ce mai, sunt independent. Ok, pentru cateva minute.
- stiu sa spun Nu. Si uneori si Da, dar negatia e mult mai simpatica.
- merg mult pe jos.
- stiu sa dau din pedale. Si sa merg pe motor. Normal, masinutele nu mai au niciun secret pentru mine.
- imi fac baie in cabina de dus, ca oamenii mari.
- stiu sa dau tucuri cu buzele tuguiate, de la distanta. Si sa spun sssss cu degetul la gura daca doarme un bebe mic. Si sa il imit pe tata cum sforaie.
- am inceput sa desfac jucariile sa vad din ce sunt facute.
- si stiu sa vorbesc la telefon

Am aproape 1 an si 8 luni si gata, pot spune ca acum sunt mare.

Eu le plac pe ele. Deci e musai sa ma placa si ele pe mine, fiindca altfel nu se poate.

Pentru ca am curaj

Si sunt decis (ok, pana la mancare)

Si alerg repede.

Nu ai cum sa nu le placi pe pasari. Sunt in permanenta puse pe joaca si alergat. Cu ele nu te poti plictisi niciodata.

Am fost in week-end la ceea ce cred ca s-ar numi ‘restaurant prietenos cu copiii’. Este vorba despre White Horse din piata Dorobanti.

Ce sa va zic? Mi-a placut atat de tare incat nu am mai fost in stare sa mananc nimic. Desi aveau separat mancare speciala pentru copii. Ciorbita facuta din gaina fugarita prin curti de tara. Si cartofi fierti ,doar un pic auriti. Si tort de mere. Si cine stie ce alte lucrui, pentru ca eu cand am vazut locul de joaca nu mi-a mai stat capul la altceva,

Este o incapere mare-mare aflata acolo unde era altadata terasa. Acum este acoperita si plina de jucarii smechere. Eu in cateva ore nu am ajuns sa le iau pe toate la rand. In weekenduri si seara este si o doamna acolo care vine sa se joace cu tine, sa te invete sa tai morcovi din plus si sa faci ciorbita. Mult mai simpatic decat orice loc public cu vesnicele bile si claustrofobicele colidoare inghesuite in spatii mici. Daca va bate vreodata gandul de un party locul s-ar preta perfect.

Si parintii mei si-au promis in barba ca vor reveni negresit. Planuiesc sa ia masa impreuna fara stres si graba si sa manance tot din farfurie, ceea ce pana acum nu s-a intamplat niciodata. Iar eu promit sa stau singur si fericit sa ma joc pana mi s-or rupe pingelele.

Deci totul este sa cauti pentru ca, uite, exista!

Da si nu sunt cele mai mari cuceriri din ultima vreme. Nu stiu cum am putut trai fara ele atata timp. Doar ca trebuie avuta extrem de multa grija atunci cand le utilizezi. Nu o poti face aiurea ca apoi o mama manipulatoare ca a mea:

Hai sa ne schimbam, da?
Da, raspundeam eu inocent si fericit ca mai stiu un cuvant si pe loc eram infascat si cu pampersul jos.

Si tot asa. Pana cand s-a sarit calul.
La orice spune mama spui da. Da?
Da. Hmmm…

Asa ca, pentru a fi sigur ca ceva rau nu se intampla acum spun Nu. Si numai Nu. De trei ori Nu. Ceea ce va recomand cu mare caldura si voua.

Ca sa fiu convingator il repet in oglinda. Il repet si fara sa fiu intrebat ceva. Il repet si cand nu e nimeni prin preajma. Simt eu ca imi va fi cel mai bun prieten si trebuie sa ne cunostem bine reciproc. Ba chiar cred ca si parintii mei au ajuns sa-l aprecieze, ca mereu rad cu gura pana la urechi si ma lauda ce am mai crescut cand ma aud: Nu! Nu! Nu!

aka Valerica, atunci cand este alintat.
Este fratele meu mai mic aflat in burta mamei sub forma de guguloi miscaret. Momentan are 4 luni si e tare insistent.
Sustine ca nu vrea ca mama sa ma duca in brate prea mult. Si incontinuu vrea sa manance, dar nu orice, ca se indispune repede. Si o pune pe mama la somn, mai mult decat am eu chef sa ofer. Insa nici in asta nu este asa decis, asa ca mai aduce la pachet si insomnii. In fine, a facut-o pe mama un fel de zombi grasut care imi refuza o multime de placeri.
Noroc cu tata, ca Grigore inca nu a pus stapanire si pe el.
Faptul ca il numim Grigore si Valerica e prea putin pentru ce mogaldeata incomodanta este. Las ca vede el!

Trebuie sa va inchipuiti un loc mare plin de copii in care nimic nu este interzis. Si ai obtinut cel mai fantastic loc de joaca. Restul pe cuvant ca facem noi.
Nu avem nevoie de cine stie ce topogane inalte si inaccesibile din plastice fancy.
Si nici de covoare colorate care sa opreasca praful.
Cateva butoaie, galetuse si lopatele de rigoare, niste tigai cu linguri si polonice pentru sunet, capace de sticla, roti de masina etc. In fine, luati ce aveti pe acasa si nu utilizati si puneti-le undeva unde sa facem ce vrem noi cu ele. Nu vom cere mai mult de atat.

Pentru ca tot ne-am intors de ieri din Spania, unde pe cuvant ca ar trebui eu sa traiesc, si lucrurile bune imi sunt inca proaspete in minte, ma gandesc sa fac o lista cu ce este acolo. Si poate este si aici, doar ca nu am cautat eu suficient.
Am sa trec peste faptul evident ca este mult mai cald. Atat de cald incat nici nu mai trebuie sa port caciula in timpul zilei. Si scapi de ghete si ciorapi pe dedesubt. In fine, toate beneficiile unei clime mai calde. Cu asa ceva nu te poti lupta.
Dar sunt multe alte lucruri pe care mi-as dori sa le pot gasi si aici:
Strazi pietonale cu magazine, ca sa se simta si mama bine si sa nu se tipe incontinuu la tine ca nu ai voie sa faci una sau alta. Si locuri de joaca aruncate pe ici, pe colo sa ai motiv sa te deplasezi. Doar este la mintea cocosului ca este plictisitor sa stai numai intr-un loc. Si printre ele sa fie terase si patiserii, sa poti cumpara sucuri de fructe si painici cu seminte.
Piatete mari cu fantani si porumbei unde sa se adune tot poporul sa ne aplaude cand facem ture.
Lifturi la metrou sa ne putem deplasa repede dintr-un loc in altul. Sau macar strazi care sa nu mai fie atat de aglomerate incat sa fie o adevarata excursie sa pleci de langa casa, de mai mult timp faci inchis intr-o masina asteptand la stop.
Muzee cu spatii speciale pentru noi. Cu un Antipa nu se face primavara. Si chiar si asta este tot numai sticla si interdictii.
Numai la gandul ca trebuie sa ma reintorc la vesnicul parc de langa casa, fie el oricat de mare, ma apuca disperarea.
Si nu, mall-urile nu pot suplini cele de mai sus. Mie imi plac strazile, cu aglomeratia lor, cu noutatea care te poate apuca de maneca dupa fiecare colt, cu spectacolul si culorile pe care le ofera. Sigur trebuie sa existe asa ceva si in Bucuresti, doar ca nu am gasit noi inca.

De 2 saptamani am mana stanga bandajata. Si o atela atasata, ca sa se asigure ca nu am de gand sa fac prea multe lucruri cu ea. Asta pentru ca m-am ars cand am atins capacul de la o lumanare. Cine sa se astepte sa fie atat de fierbinte? Jucariile mele care clipocesc luminite nu sunt nici macar caldute!

Dar nu despre asta vroiam sa va povestesc, ci despre faptul ca m-am dus zilnic in centrul orasului in aceasta perioada pentru schimbat bandajul. Si am facut cu aceasta ocazie tot felul de inaugurari.

Am fost prima oara la muzeu. Mai exact la muzeul Antipa. Mi-a placut foarte tare. Dar pacat ca nu erau vii animalele. Si peste tot erau placute care te avertizau ca nu ai voie sa atingi. Ceea ce nu m-a impiedicat sa las cateva degete unsuroase pe toate geamurile cu animale blanoase. Mi-ar fi placut sa fie si cateva banci din cand in cand. Am obosit inainte sa vad tot muzeul si a a trebuit sa plec.

Am fost prima oara la un restaurant. Exact acolo unde am facut botezul. Eram singuri in restaurant si am putut face tot ce mi-a trecut prin cap. Ceea ce a fost bine, tinand cont de faptul ca a durat aproape 2 ore sa ne aduca mancarea. Nu m-am dat in vant dupa nimic, poate daca vedeam si alti oameni in jur mancand mi-ar fi fost mai pofta.

Am mers prima oara cu metroul. Ceea ce inseamna minunatele scari rulante pe care poti cobori si urca de cate ori ai pofta. Dar si unde nu sunt scari sa te tii. Este o intreaga aventura sa duci si carutul pana jos. Nu m-as mai incumeta prea curand. Cu taxiul este mult mai simplu.

Inaugurari in Romania, desigur, pentru ca in strainatate le-am facut deja pe toate acestea fara niciun mare tam-tam. Acolo totul pare mult mai simplu. Insa nici ca-mi pasa, acum, cand am propriul meu cal.

Am intrat in hibernare. Nu ma pot impaca sa fie iarna si pace. Faptul ca stau numai 4 ore pe zi afara imi da fiori si ma blocheaza. Ce s-ar presupune sa fac restul timpului?

Cand ma trezesc dimineata este un intuneric bezna. Realizez ca nu am unde pleca pentru multa, multa vreme. Plictisit iau jucariile de prin saci si le imprastii in toata casa, pana sunt sigur ca nu mai ai pe unde sa calci. Ii mai rastorn mamei figurinele facute din lego. Ma uit la desene, la cartoonito. Povesti nu am rabdare sa ascult. Pe carti ma uit cateva secunde si apoi pornesc sa fac o intrecere de masinute, ceva.

Ma rog sa vina un postas care a gresit adresa. Sau vreun vecin care sa isi ceara scuze ca va sparge cu bormasina toti peretii in urmatoarele 2 saptamani. Orice cred ca ar fi o distragere placuta.

Apropo, unde credeti voi ca am putut pierde memoria de la aparatul foto?